Este doliu în folclorul bănățean. Cunoscutul cântăreț de muzică populară și de petrecere, Mile Povan, a fost găsit fără suflare în locuința sa din municipiul Arad. Potrivit primelor informații, acesta a făcut infarct, însă cauza decesului cu exactitate va fi stabilită de anchetatori.

Potrivit informațiilor newsvest.ro, cântărețul s-a dus la spital luni seara, pentru că se simțea rău. După ce a fost tratat de medici, acesta nu a rămas internat, ci a mers acasă. 

În cursul zilei de marți, familia și prietenii lui Mile nu au putut lua legătura cu el, așa că fratele său a decis să îl caute acasă, în municipiul Arad.

În momentul în care a observat că interpretul de muzică populară nu răspunde la ușă, fratele lui a alertat forțele de ordine care au spart ușa. 

În interior, Mile Povan a fost descoperit fără suflare. În zadar au încercat medicii să îl salveze, nu mai au putut face nimic decât să constate decesul. 

Familia va anunța în curând programul funeraliilor. Dumnezeu să-l odihnească în pace!