O fetiță de numai 10 ani din localitatea Sadova Noua, Caraș-Severin, a ajuns în stare critică la spital după ce mama ei a stropit-o cu o substanță folosită pentru deparazitarea oilor. Incidentul a avut loc atunci când mama a folosit substanța pentru a îndepărta puricii din casă.
Pe lângă fetița de 10 ani, alți doi copii ai familiei, un băiat de 11 ani și o fată de 15 ani, au fost și ei stropiți cu aceeași substanță toxică. Toți cei trei copii se întorseseră de la școală și au fost expuși substanței periculoase.
La câteva ore după expunere, fetița a început să acuze dureri de cap severe, iar starea ei s-a înrăutățit rapid, ajungând să nu mai poată vorbi. În urma agravării stării ei de sănătate, fetița a fost transportată de urgență la spitalul din Caransebeș.
Având în vedere starea gravă a fetiței, medicii de la spitalul din Caransebeș au decis transferul acesteia la Spitalul de Copii Louis Țurcanu din Timișoara. Aici, micuța a fost internată la secția de Terapie Intensivă, unde primește îngrijiri medicale de specialitate.
„Starea fetiței este ameliorată, a venit la noi într-o stare extrem de gravă cu un scor foarte mic, actualmente este ameliorată, dar în continuare prezintă semne de gravitate. Sunt șanse se supraviețuire pentru că această substanță are un antidot natural, numit atropină și sunt țanse pentru că acest tip de substanță pe care l-au folosit la fetița în cauză se numește diazinon și este un organo-fosforic nesistemic, adic are o acțiune asupra întregului organism. Dacă ar fi fost sistemic, ar fi afectat în întregime corpul” a declarat Mihai Gafencu, director medical al Spitalului de Copii Louis Țurcanu din Timișoara.
Autoritățile atrag atenția asupra pericolului folosirii substanțelor chimice în mediul casnic și recomandă prudență maximă, mai ales în preajma copiilor. În astfel de cazuri, se recomandă utilizarea unor produse sigure și conforme pentru eliminarea paraziților.