Iarnă în toată regula în Banatul de Munte! A nins toată ziua în masivele vestice, iar precipitațiile abundente au adus un strat important de zăpadă la Muntele Mic. 

Ninsoarea va continua, spun meteorologii care anunță ninsori și în weekend. 

Imaginile postate pe contul de Facebook Muntele Mic Online au adunat mii de aprecieri de la utilizatori. 

În acest moment nu sunt probleme cu drumul de acces, astfel cei care vor să dea o fugă pentru o tură de săniuș o pot face zilele acestea. 

Meteorologii spun că vremea va fi rece și în zilele următoare, iar stratul de zăpadă de la munte s-ar putea să mai crească. 

Imagini: Muntele Mic Online