Accident grav pe drumul Buziaș-Lugoj, în această dimineață. Un bărbat de 84 de ani și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un camion. Medicii au ajuns de urgență la fața locului, însă nu au mai putut să îl salveze pe bărbat.
Martorii povestesc pentru lugojinfo.ro că bărbatul de 84 de ani, localnic din Sinersig, stătea pe carosabil și nu a observat camionul care se apropie. În urma impactului, bărbatul a fost decapitat. Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală ca să stabilească cu exactitate cum s-a produs accidentul.
“Azi-dimineață, în jurul orei 04:30, un bărbat în vârstă de 48 de ani o condus a autoutilitară pe DJ592 dinspre Buziaș spre Sinersig, iar la un moment dat a surprins și accident un bărbat în vârstă de 84 de ani, care se afla pe carosabil. În urma impactului, pietonul a decedat. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă” transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Foto: lugojinfo.ro