Morile de apă de la Rudăria, din Banatul de Munte sau chiar cele mari, din județul Timiș, continuă să fie promovate peste hotare de către Asociația Acasă în Banat, într-un efort de a atrage atenția asupra patrimoniului mulinologic extraordinar de bogat din Banat.

Astfel, în data de 19 martie 2024, Asociația Acasă în Banat și Institutul Cultural Român de la Budapesta vor vernisa expoziția Morile Banatului. Patrimoniul mulinologic al județelor Timiș și Caraș Severin la Budapesta.

Cu mândrie promovăm Banatul și minunățiile lui! Specialitatea asociației noastre sunt morile, care au un potențial turistic extraordinar. În toată Europa ele sunt de mare interes pentru pasionații de istorie, etnografie și turism rural. Vrem să le prezentăm și dincolo de hotare, iar la Budapesta să-i invităm pe vecinii maghiari să le descopere, dar și să învățăm din experiența lor cu privire la restaurarea și introducerea lor în circuitul turistic”, a declarat Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Asociația Acasă în Banat a cartografiat și catalogat nu mai puțin de 410 obiective de acest tip din toată regiunea, mori de diferite tipuri și aflate în diverse stadii de conservare.

Vernisajul expoziției va avea loc în 19 martie, de la ora 19.00 – la sediul Institutului Cultural Român de la Budapesta (1146, Budapesta, Izsó utca 5.) și va avea și o componentă gastronomică, participanții vor putea participa la o degustare de produse tradiționale din Banat, realizate din diferite tipuri de făină măcinată la moară. Intrarea va fi liberă.

La eveniment vor fi prezenți Ioana Anghel, director al Institutului Cultural Român de la Budapesta, Radu Trifan, cercetător și președintele Asociației Acasă în Banat, Florin Streza, mulinolog, muzeograf și șef de secție în cadrul Complexului Muzeal ASTRA Sibiu, dr. Ozsváth Gábor Dániel, etnograf și antropolog cultural, dar și voluntari ai Asociației Acasă în Banat.

Expoziția va rămâne la Institutul Cultural Român de la Budapesta până în 9 aprilie 2024, urmând ca în 10 aprilie 2024 să fie prezentată la filiala din Seghedin a Institutului.

Prin eforturile comune, ICR Budapesta și Asociația „Acasă în Banat” doresc să promoveze patrimoniul material din regiunea Banatului, să sporească turismul în această regiune și să încurajeze oamenii să redescopere adevăratele valori ale acestor locuri.