Un accident înfiorător a avut loc vineri dimineașa, în curtea unei societăți comerciale din Lugoj. Un bărbat, șofer de camion, și-a pierdut viața, după ce a fost electrocutat în bena camionului pe care tocmai în parcase. Polițiștii fac verificări, iar pe fir au intrat și cei de la ITM.

Nenorocirea s-a petrecut puțin după ora 9. Bărbatul de 35 de ani s-a dus în curtea firmei la care lucra pentru a descărca marfa. Acesta nu a observat, însă că bena a atins firele de tensiune și a fost electrocutat pe loc.

Medicii au încercat să îl salveze, însă a fost prea târziu.

În continuare, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și nerespectarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă și continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

De asemenea, și cei de la ITM Timiș fac verificări în acest caz.