Trafic blocat marți la orele prânzului pe Drumul Județean 691, la ieșire din Dumbrăvița. Un accident rutier soldat cu 2 morți a dat peste cap traficul. 

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. În sprijin intervine și o ambulanță SAJ.

În accident au fost implicate un autoturism și un autotren, cu 4 persoane la bord. În urma evenimentului au rezultat 3 victime, dintre care, 2 persoane, încarcerate în autoturism, au fost declarate decedate.

În autotren se aflau 2 persoane, dintre care, un bărbat, primește îngrijiri medicale la locul evenimentului.

Polițiștii sunt la fața locului și fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul. A fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. 

UPDATE: Accidentul s-a produs în momentul în care șoferul mașinii a intrat în depășire. Acesta nu a mai reușit să intre pe banda de mers spre Timișoara și s-a lovit frontal de un tir care circula din sens opus.

foto: arhivă

One thought on “Trafic blocat spre A1. Accident cu 2 morți la ieșire din Dumbrăvița ”
  1. Legat de accidentul de marti cu 2 morti la iesirea din Dumbrăvița. Situatia clasica de intrare in depasire si de nereusire de revenire in timp util pe banda pentru a evita tamponarea frontala.
    In decursul anilor am trecut si eu prin situatii limita de acest gen. Procedura de rezolvare este una singura: daca nu ai trecut de jumatatea masinii depasite si vine ceva din fata franezi brusc si revii pe banda, singurul risc fiind legat de masina depasita care vrand sa te ajute poate frana pt a te ajuta sa il depasesti !
    Daca ai trecut de jumatate, trebuie sa-ti termini rapid depasirea dar manevrele trebuie facute fulgerator: retrogradezi 2 trepte cu acceleratie calcata la podea, crescand brusc turatia creste brusc cuplul motorului, crescand brusc implicit si sansele de salvare. Chiar daca ai un motor de cilindree mica aspirat, daca ai o masina usoara, procedura te poate ajuta cu conditia sa executi fulgerator manevrele !!
    Poti si exersa procedura, in liniste, ca atunci cand apare situatia la limita sa o executi instinctiv!!

Comments are closed.