Tragedie în această seară la Timișoara. Un băiețel de numai 10 ani a murit după ce a fost călcat de mașină. Totul s-a petrecut la lăsarea serii pe strada Polonă în zona fostei fabrici de zahăr. Micuțul ar fi traversat șoseaua prin loc nepermis, iar șoferul nu a mai putut să evite impactul. Martorii au sunat imediat la 112 și au chemat ambulanțe la fața locului. Medicii l-au resuscitat pe cel mic, însă a fost prea târziu.
“Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii accidentului rutier” transmit reprezentații IPJ Timiș.