Accident grav, duminică seara, pe Centura Timișoarei. Un bărbat de 48 de ani a murit, după ce s-a răsturnat cu mașina, iar o femeie a ajuns la spital.
Totul s-a petrecut în jurul orei 18:30. O femeie de 58 de ani conducea dinspre Drumul Județean 691 spre Aeroport, iar la un moment dat a intrat pe contrasens. A lovit o mașină condusă de un șofer de 48 de ani, iar autoturismul bărbatului s-a răsturnat.
La locul evenimentului s-au deplasat 9 pompieri din cadrul Detașamentului 1 Timișoara cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. La locul evenimentului a fost alocată o ambulanță SAJ cu medic, spun cei de la ISU Timiș.
În urma impactului, ambii șoferi au rămas încarcerați. Din nefericire, conducătorul autoturismului răsturnat, care circula regulamentar, a fost extras din mașină în stare de inconștiență, fără semne vitale. Acesta a fost declarat decedat de medicul de pe ambulanța SAJ.
Cealaltă victimă, șoferița de 58 de ani, a fost preluată de ambulanța SAJ, conștientă și cooperantă, prezentând politraumatisme.
Traficul a fost blocat câteva zeci de minute în zonă. Polițiștii lucrează acum la un dosar penal pentru ucidere și vătămare corporală din culpă.