Agenția Națională de Integritate a anunțat în această dimineață procedurile de anchetă și verificare în cazul mai multor edili din România, între care și vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Proteasa. ANI spune că acesta ar fi fost în conflict de interese administrativ atunci când a participat în calitate de consilier local al comunei Moșnița Nouă la o ședință prin care se aproba un PUZ. Terenul ar fi aparținut unei societăți comerciale la care Proteasa era acționar și administrator. În replică, acesta a transmis un punct de vedere prin care spune că în cadrul acelei ședințe s-a abținut de la vot. De asemenea, Proteasa mai spune că va ataca decizia ANI.
„Consider că este vorba despre o eroare administrativă. ANI a cercetat, la sesizarea unui «binevoitor» , prima întâlnire ordinară online a Consiliului Local Moșnița Nouă, difuzată prin intermediul platformei Zoom Meetings, în contextul pandemiei Covid 19. La momentul respectiv era instituită starea de urgență pe întreg teritoriul României, motiv pentru care ne-am văzut nevoiți să ne adaptăm la noua normalitate a vieții. În mod categoric m-am abținut de la votarea proiectului de hotărâre pentru care am fost reclamat că l-aș fi votat nerespectând prevederile Codului Administrativ, nu am nicio problemă în a dovedi acest aspect. ANI este obligată să răspundă oricărei sesizări, dar dreptatea și legalitatea se stabilesc în instanță” a declarat Alexandru Proteasa, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.