Grădina Verticală din centrul Timișoarei a fost deschisă publicului în weekendul în care are loc Deschiderea Programului Cultural Timișoara 2023. Încă de la primele ore ale dimineții s-au format cozi la baza construcției. Timișoreni și turiști deopotrivă și-au dorit să vadă instalația montată în Piața Operei. Până astăzi aproape 2000 de persoane au vizitat obiectivul turistic.
„Un număr de 1846 persoane au urcat în <<Pepiniera.1306 plante pentru Timișoara>> în ziua deschiderii. Suntem foarte recunoscători și am dori să le mulțumim tuturor voluntarilor care au fost alături de noi și care au asigurat buna funcționare a vizitării. Instalația va rămâne pe poziție tot restul anului și va găzdui o serie de evenimente culturale și educaționale pe care le vom organiza pe toată perioada anului 2023” transmit reprezentanții Ordinului Arhitecților din România.
Construcția înaltă de 26 de metri are 5 etaje și găzduiește 1306 plante de diferite specii. Proiectul a fost gândit pentru ca timișorenii, dar și turiștii să vadă natura ca o artă în sine. Grădina va rămâne în Piața Operei până în luna decembrie, iar stadiul plantelor va putea fi observat în funcție de fiecare anotimp.
Intrarea în pepinieră este gratuită, însă din motive de siguranță accesul se face în limita a 50 de persoane concomitent. În lunile următoare la ultimul nivel al pepinierei va fi montat și un binoclu cu care timișorenii pot observa arhiectura clădirilor de la înălțime. La finalul proiectului, plantele cescute în această pepinieră vor putea fi cumpărate. Acestea provin din serele Horticultura și Universității de Științe ale Vieții.