În acest weekend și nu numai, cultura este ridicată la rang de artă în Timișoara. Sute de expoziții, concerte, show-uri aeriene și lucrări multimedia fac din oraș, kilometrul zero al culturii din România. Pe lângă evenimentele consacrate sau expozițiile în premieră națională, cei mici și cei mari s-au putut bucura de un spectacol de teatru de păpuși aparte.

Teatrul pe Roți a adus în fața publicului lumea păpușilor gigant, mai mari decât o mașină. Balauri, cavaleri, maimuțe sau prințese. Pe scurt, acestea sunt personajele principale din spectacolul pus la cale pentru cei mici și cei mari. Un altfel de teatru de păpuși menit să cucerească orice privire.

„Lumea păpușilor gigant își deschide porțile pentru a aduce în lumea noastră personaje uriașe, spectaculoase care prind viață sub ochii publicului, făcând posibilă visarea, fantasticul și magia imposibilului care devine posibil. Sirena Uriașă și King Kong vor bucura publicul prin dansul și mărimea lor, iar spectacolul Cufărul Magic ne va duce pentru o clipă în lumea copilăriei” scrie în programul de deschidere TM2023.

Spectacolul a avut zeci de spectatori, atât în Parcul Clăbucet, cât și în cel din Dacia sau la Școala Gimnazială numărul 7 din Timișoara. Proiectul a fost finanțat de Ministerul Culturii prin Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara și face parte din evenimentul de Deschidere a Timișoara 2023, Capitală Culturală Europeană.