Opera timișoreană vă invită miercuri, 1 februarie 2023, de la ora 19, la spectacolul „Creațiunile lui Prometeu”, balet în două acte de Ludwig van Beethoven.
Regia și coregrafia spectacolului sunt semnate de Ovidiu Matei Iancu, iar scenografia este realizată de Dragoş Buhagiar. Conducerea muzicală va fi asigurată de maestrul Friedrich Pfeiffer (Austria). Prezentat în premieră la 26 martie 1801, la Viena, acesta este (până în prezent) unicul balet integral al lui Ludwig van Beethoven. Spectacolul a marcat cel mai mare succes de public din timpul vieții compozitorului, un adevărat record în cariera beethoveniană.
„Pentru această montare pe scena Operei Naționale Române Timișoara, m-a inspirat personajul mitologic Prometheus, titanul care s-a sacrificat, aducând focul oamenilor, înșelându-l pe Zeus. Totodată, m-a inspirat armonia muzicii lui Beethoven care deși abstractă și filozofică, permite emoție și dinamică coregrafică” – Ovidiu Matei Iancu, regia și coregrafia.
Biletele sunt disponibile online sau la Agenția de bilete (str. Mărășești nr. 2, Timișoara, Tel: 0256/201286, ORAR: duminică-vineri, între orele 11:00-19:00, sâmbătă-ÎNCHIS.