Publicul timișorean a fost prezent joi seară la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timișoara pentru a asculta un recital de pian susținut de artista Kira Frolu. Zeci de persoane au asistat la prestația tinerei pianiste născută în anul 2000 în București. Aceasta și-a numit recitalul „Something borrowed” în traducere „Ceva împrumutat”. Programul a fost compus din fragmente scrise de Mozart, Chopin, Stravinski și Tudor Dumitrescu. Fragmentele muzicale au fost prezentate chiar de artistă care a explicat motivul pentru care a ales să le prezinte publicului.
În acest moment, Kira este studentă la Academia Regală de Muzică din Londra, la cursurile de master ale profesorului Ian Fountain. Aceasta a concertat în săli de prestigiu din numeroase țări europene, precum Wigmore hall, Milton Court sau Royal Conservatoire of Scotland din Glasgow. A primit premiul EMCY, premiul publicului și al orașului Fulda din Germania și în 2020 a fost finalistă în cadrul Bursei „Moștenitorii României Muzicale”.
Programul Filarmonicii Banatul din Timișoara continuă în luna februarie cu concerte simfonice, concerte corale și multe alte surprize pregătite pentru iubitorii de muzică din Timișoara.