Un bărbat care căzuse pe carosabil în timp ce încerca să traverseze a fost salvat de un jandarm de la IJJ Timiș, aflat în timpul liber.

Totul s-a petrecut pe strada Gheorghe Lazăr din Timișoara. Plutonierul adjutant Georgevici Sebastian și fiica sa se plimbau pe stradă atunci când au observat cum o persoană care traversează strada a leșinat și a căzut pe asfalt, lovindu-se la cap.

Fără ezitare, au acordat primul ajutor și au solicitat sprijinul jandarmilor.

Jandarmii Dan Alin și Georgevici Sebastian au acordat asistență medicală persoanei aflate în dificultate și au blocat traficul pentru a evita un accident tragic.

După sosirea echipajului medical, persoana în cauză a fost transportată în siguranță la spital.

“Sunt bucuros că am putut să-l ajut că se putea întâmpla o nenorocire, să treacă mașinile cu viteză peste el”, a declarat plutonier adjutant Dan Alin.

Întâmplarea a fost relatată și de fiica lui Georgevici Sebastian, care emoționată a spus: “Tata, i-am salvat viața omului acesta”, confirmată de mândria tatălui său: “Da, draga tatei, i-am salvat viața!”.