Noaptea Filosofiei revine la Timișoara: Democrație – Atenție, fragilă!
Pe 13 iunie 2025, Timișoara devine din nou scena unei reflecții colective de proporții, cu ocazia celei de-a cincea ediții…
Ești conectat la evenimentele din vest!
Pe 13 iunie 2025, Timișoara devine din nou scena unei reflecții colective de proporții, cu ocazia celei de-a cincea ediții…
Pregătiți-vă pentru un program efervescent, plin de emoție, iubire și rafinament, unde opera, opereta, musicalul și baletul se împletesc armonios.…
Cea de-a 29-a ediție a Gărâna Jazz Festival va avea loc între 10 și 13 iulie 2025, în deja consacrata…
Timișoara intră oficial în circuitul celor mai importante evenimente cinematografice din România, găzduind pentru prima dată American Independent Film Festival…
Teatrul German de Stat Timișoara aduce din nou în fața publicului, în luna iunie, îndrăgitul musical „Cartea junglei”, în regia…
Festivalul Internațional „Timișoara Muzicală” își încheie ediția cu numărul 49 vineri, 30 mai 2025, printr-un concert de gală programat la…
Municipiul Timișoara continuă să sprijine scena artistică contemporană printr-un nou apel de proiecte în cadrul programului „Energie! Burse de creație”.…
Artistul slovac Martin Piaček vine pentru prima dată în România cu o expoziție personală, găzduită de Kunsthalle Bega din Timișoara.…
În 2025, Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara lansează „Timișoara – Obiectiv Cinema”, un program de finanțare dedicat inițiativelor cinematografice…
În perioada 2–30 mai 2025, Timișoara găzduiește cea de-a 49-a ediție a Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”, o lună dedicată muzicii…
Un nou eveniment organizat de Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara, al zecelea dialog din seria „Discuțiile…
Spectacolul documentar „Sidy Thal”, produs de Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) în coproducție cu Teatrul Evreiesc de Stat (TES),…
Ultima etapă a Festivalului – Concurs „Lada cu Zestre”, ediția a XVIII-a, are loc sâmbătă, 12 aprilie 2025, la Centrul…
Spectacolul „Jurnal de România. Timișoara”, scris și regizat de Carmen Lidia Vidu, va fi prezentat pe 5 și 6 aprilie…
Pianistul nevăzător Theodor Rădulescu susține miercuri, 2 aprilie 2025, un recital incluziv la Filarmonica Banatul din Timișoara, cu ocazia Zilei…
Biserica din satul Topla, amplasată în incinta Muzeului Satului din Timișoara, a fost distrusă complet în urma unui incendiu. Monumentul,…