Vestea accidentului de noaptea trecută din Pasajul Michelangelo din Timișoara s-a răspândit repede în Arad, acolo unde Dănuț Țol, unul dintre tinerii care și-au pierdut viața, era membru în echipa de Robotică DeltaForce. Avea 19 ani și era pasionat de informatică încă din adolescență. Și-a descoperit pasiunea pentru robotică la școală și s-a alăturat echipei. Alături de colegii lui a reușit să câștige numeroase titluri naționale și internaționale.

Cel mai recent joc de robotică pe care echipa din Arad l-a câștigat a fost în urmă cu 3 săptămâni. Competiția 4 Challenge Transilvania organizată de Esentza Robotics și Esentza Revolution a fost câștigată de DeltaForce, cu scorul de 334 puncte. Acum, tinerii se pregăteau pentru o nouă provocare, pe care o vor traversa fără colegul lor. Campionatul Național de Robotică se va desfășura în București, iar DeltaForce avea șanse mari de câștig.

„Suntem şocaţi de vestea tristă pe care am primit-o, nu îmi găsesc cuvintele să îmi exprim durerea. Dănuţ era membru al Delta Force încă din al doilea an de existenţă a echipei, adică de mai bine de patru ani. Era un copil foarte dedicat şi pasionat de robotică şi era implicat în noul proiect FIRST Robotics, care va avea campionat luna viitoare la Istanbul şi unde suntem singura echipă participantă din România”, a declarat Corina Botoşan, coordonatorul echipei de robotică din Arad pentru Digi24.ro

Pe bancheta din spate în noaptea tragică de 22 spre 23 februarie se afla o altă tânără de 19 ani din Mehedinți, care și-a pierdut și ea viața în același accident. Șoferul și pasagerul din dreapta sunt răniți și se află internați la Spitalul Județean din Timișoara.