Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, serbează toamna aceasta 3 ani de mandat la cârma orașului. Pentru a marca evenimentul cum se cuvine, organizația USR Timiș a pus la cale un eveniment cu fast, la Cinema Timiș, la care a invitat toți „prietenii”. 

Redacția newsvest.ro a intrat în posesia unei invitații, pe surse, semnată cu prietenie de Dominic Fritz și echipa USR Timiș, invitație care la majoritatea redacțiilor din oraș nu a ajuns… încă. 

„Dragi prieteni. Sunt trei ani de când timișorenii au votat schimbarea și mi-au făcut marea onoare să fiu primarul Timișoarei. De atunci, fiecare zi e o cursă contra cronometru pentru recuperarea patrimoniului Timișoarei, pentru investiții în școli și în transportul public, pentru digitalizarea și deschiderea administrației. Cu lupte, construcție, dezamăgiri, speranțe și succese. 

Vă mulțumesc pentru fiecare clipă în care nu ați renunțat. Vă mulțumesc pentru critici și încurajări. Pentru că ați ales să vă implicați și să credeți în potențialul incredibil al Timișoarei. Dragi prieteni, Ne aflăm în fața unui an greu, în care provocările vor fi și mai mari, obstacolele și mai dese. Dar ușor nu a fost nici acum 3 ani și împreună am reușit. Și tocmai asta mă face să fiu și mai încrezător că împreună vom scrie istorie din nou, și în 2024”, se arată în invitația trimisă mai multor persoane. 

„Un moment de reflecție și de planuri de viitor”, în această notă se încheie invitația semnată de primarul Timișoarei.