O expoziție foto din Parcul Central, semnată de Mircea Barbu și Virgil Simionescu, a fost vandalizată. Fotografiile au fost prezentate în cadrul evenimentului de comemorare a victimelor războiului din Ucraina – “4 anotimpuri de rezistență” și prezintă imagini surprinse de cei doi fotografi în țara vecină.
După încheierea evenimentului ce a avut loc vineri, fotografiile au rămas în Parcul Central pentru a fi văzute de doritori, numai că expoziția a avut parte și de vizitatori care nu au fost de acord cu mesajul promovat și au ales să distrugă operele. Nicio fotografie nu a scăpat, indivizii au scris cu spray grafitti mesajul “A lie” adică “O minciună”, tradus în limba română.
Reprezentanții IPJ Timiș au precizat că nu au fost sesizați pentru a cerceta faptele petrecute în Parcul Central.
Evenimentul a fost organizat de LOGS Initiative Group, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, Asociația ”Salvați Copiii” Timișoara și Aletheia Timișoara.
Foto: Corneliu N. Vaida