Autoritățile din Timișoara anunță că șantierul de pe Calea Stan Vidrighin a ajuns la 50% din total în mai puțin de un an. Astfel, s-ar putea ca lucrările să fie terminate înainte de termenul promis de constructor, septembrie 2024. Totuși, primăria nu anunță acest lucru, ci atrage atenția că lucrările din subteran de schimbare a rețelei de apă trebuie corelate cu cele de la suprafață pentru ca lucrările să nu fie întârziate.

Concret, se reamenajează linia dublă de tramvai, două benzi de carosabil pe sens, pistele de bicicletă și trotuarele. Linia de tramvai este aproape finalizată, iar acum muncitorii lucrează la amenajarea trotuarelor. Restricțiile de trafic vor rămâne în vigoare, iar traficul greu a fost scos din oraș. Chiar și așa la orele de vârf se formează ambuteiaje în zonă.

„Jumătate din lucrările de pe Stan Vidrighin sunt gata. E unul dintre proiectele majore de infrastructură ale Timișoarei, care va schimba definitiv întreaga zonă și va oferi variante sigure și confortabile de deplasare celor care locuiesc în zonă sau vin la serviciu aici, fie că aleg tramvaiul, mașina sau bicicleta. Lucrările au avansat într-un ritm bun, având în vedere faptul că acest proiect de reabilitare a bulevardului este corelat cu lucrările de modernizare a rețelei de apă, pe care o face Aquatim” a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Lucrăile au început în aprilie 2022, iar termenul de dare în folosință este 30 septembrie 2024. Valoarea proiecului este de 83 de milioane de lei cu TVA și este finanțat din bugetul local al Municipiului Timișoara.