Miercuri, la ora 14:00, reprezentanții USR, Forța Dreptei și PMP vor începe negocierile la sediul Societății Timișoara, pentru desemnarea candidatului Alianței Dreapta Unită la președinția Consiliului Județean Timiș.

La negocieri vor participa Dominic Fritz, primarul Timișoarei și președintele USR Timiș, Alin Nica, președintele Consiliului Județean, desemnat candidat pentru un nou mandat de către Forța Dreptei și Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș. 

Timișoara e un oraș de dreapta și un oraș contestatar. Timișoara refuză organic naționalismul. Nu poți schimba ADN-ul unui oraș în campanie electorală, oricât ai lega cu funde colorate un mesaj. Amintirea imaginilor lui Iliescu si Vadim e încă prezentă și te îndepartează de compromis. E destul de simplu”, a declarat Florian Mihalcea, președintele Societății Timișoara.