Proprietarii de terenuri din Timișoara au fost somați să ia măsuri urgente pentru combaterea ambroziei, o plantă la care românii sunt din ce în ce mai alergici. Până la data de 30 iunie 2024, cei 362 de proprietari care au fost găsiți cu nereguli trebuie să distrugă ambrozia de pe terenurile lor.

Poliția Locală a desfășurat acțiuni de verificare a terenurilor infestate cu ambrozie, conform Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia și art. 7 din Normele metodologice de aplicare a acesteia. Conform legii, proprietarii de terenuri sunt obligați să prevină, să combată și să distrugă această buruiană prin metode precum cosirea repetată, distrugerea cu unelte agricole, smulgerea în cazul unor suprafețe izolate sau erbicidarea, după caz.

Nu doar proprietarii de terenuri, ci și persoanele fizice și juridice, inclusiv administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole, sunt obligați să efectueze lucrări de combatere a ambroziei.

Cei care nu își îndeplinesc această obligație legală vor primi inițial avertismente, urmând ca, ulterior, să fie aplicate sancțiuni cu amenzi cuprinse între 1.000 lei și 5.000 lei pentru persoanele fizice și între 10.000 lei și 20.000 lei pentru persoanele juridice.