Moarte fulgerătoare la un festival de tatuaje din Timișoara. Un tânăr de doar 23 de ani a murit într-un centru comercial, iar martorii spun că tânărul a căzut secerat la pământ, după ce ar fi consumat mai multe băuturi energizante.
Surse judiciare au confirmat pentru newsvest.ro că tânărul participase la festival și chiar și-ar fi făcut și un tatuaj.
La un moment dat, acestuia i s-a făcut brusc rău și a căzut la pământ. Martorii au sunat la 112, iar la fața locului au ajuns echipajele medicale care au încercat să îi acorde tânărului primul ajutor, însă acesta își dăduse ultima suflare.
Informațiile neoficiale, neconfirmate până acum de autorități, spun că tânărul băuse astăzi mai multe băuturi energizante, însă acest lucru va fi stabilit cu exactitate de medicii legiști care vor face autopsia.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, spun cei de la IPJ Timiș.
Organizatorii festivalului de tatuaje au oprit activitatea și anunță că activitățile de vineri vor fi reprogramate pentru ziua de sâmbătă.