După zvonurile apărute în sânul Partidului Național Liberal, filiala Timiș, Nicolae Ciucă le-a dat întâlnire primarilor din județ să își arate susținerea față de Alin Nica.
Evenimentul privat s-a desfășurat, vineri, în Sala Multifuncțională a Consiliului Județean, sală pe care PNL a închiriat-o pentru ca primarii din județ să stea față în față cu Nicolae Ciucă.
Presa nu a fost lăsată să intre, însă președintele PNL a ținut să precizeze că a venit să clarifice zvonurile și scandalurile iscate în Timiș.
“Știu că sunt foarte multe discuții, știu că sunt foarte multe zvonuri, tocmai de aceea am venit să le clarificăm și după aceea să ne vedem liniștiți de treabă. Nu se pune problema să îl schimbăm din funcție pe Alin Nica pentru că dacă ar fi problema să îl schimbăm din funcție, decizia se ia în Biroul Politic Național, cum în BPN nu am avut o astfel de abordare, ne vedem de treabă” a declarat Nicolae Ciucă, președintele PNL Timiș.
La această ședință nu participă Nicolae Robu, deoarece nu se află în funcție. La câteva minute după începerea ședinței, viceprimarul de la Giroc, Dan Vîrtosu, a ieșit din sală. De asemenea, Claudiu Buciu a fost și el văzut ieșind.