Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cruceni au desfăşurat o acţiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale. În jurul orei 21.00, au fost depistați, la aproximativ 200 m de frontiera cu Serbia, cinci cetățeni străini, fără documente de identitate asupra lor.

Polițiștii anunță că în zonă au mai fost depistate, două autoturisme care circulau în regim de ride sharing cu trei cetățeni români, despre care existau suspiciuni ca ar putea fi implicaţi în transportul persoanelor în cauză în apropierea graniţei.

Poliţiştii de frontieră i-au condus pe cetăţenii străini şi pe cei români la sediul instituţiei pentru cercetări.

În cadrul verificărilor, s-a stabilit faptul că cetățenii români au transportat cu cele două autoturisme pe cei cinci cetățeni străini în apropierea frontierei, urmând ca aceștia să treacă ilegal frontiera, pe jos în Serbia. Cei cinci cetățeni străini sunt cetăţeni din Nepal, cu vârste cuprinse între 26 şi 50 de ani. Aceștia figurează intrați legal pe teritoriul României.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvâșirii infraciunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, pentru cetăețnii străini și de trafic de migranți pentru cei trei cetățeni români urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale care se impun.