foto: Heritage of Timișoara

Cu ocazia celebrării anuale a Zilei Energeticianului, care are loc în data de 20 iulie, Colterm organizează un eveniment special intitulat “Ziua Porților Deschise” la Centrala Hidroelectrică, cunoscută sub numele de “Nodul Hidro”, recunoscută și ca Uzina de apă de către locuitorii din Timișoara.

Publicul larg este invitat să participe în data de joi, 20 iulie, și să viziteze unul dintre cele mai vechi și importante vestigii industriale din orașul nostru – Uzina Hidroelectrică Timișoara – un autentic muzeu al tehnicii. Aceasta este amplasată pe strada Frederic Chopin nr.1, în Cartierul Fabric (în apropiere de noul Parc al Uzinei). Accesul publicului va fi permis începând cu ora 14.00, iar programul se va încheia la ora 22.00.

Oganizatorii au pregătit un program relaxant pentru toți vizitatorii. Evenimentul nu se limitează doar la vizitarea mașinilor și utilajelor care datează din perioada imperială și care au fost conservate de-a lungul timpului sau la explorarea fascinantei săli de lemn, ci include și o componentă de socializare. Nici cei mici nu au fost uitați. Pe măsură ce părinții vor avea ocazia să admire și să fotografieze priveliștea panoramică excepțională a zonei și întregul baraj văzut de sus, copiii se pot bucura de o zonă special amenajată pentru ei, cu un topogan gonflabil unde se pot juca și se pot distra.

Foto: Heriage of Timișoara