Hristos a înviat! Mii de credincioși la Slujba de Înviere de la Catedrala din Timișoara
Mii de timișoreni au participat și în acest an, la Slujba de Înviere de la Catedrala Mitropolitană din centrul Timișoarei.…
Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă la Timișoara, cu avionul
La fel ca în fiecare an, reprezentanții Mitropoliei Banatului au adus Sfânta Lumină de la Ierusalim în casele și bisericile…
Peste 1000 de ouă vopsite, ca odinioară cu coji de ceapă, de măicuțele de la Mânăstirea Șag-Timișeni
Măicuțele de la Mânăstirea Șag-Timișeni au vopsit și anul acesta peste 1000 de ouă pentru credincioșii care vor participa la…
Lucrări de reabilitare în Piața Doina și în zona 700, după Paști
Cu lucrări de modernizare deja în desfășurare în piețele Badea Cârțan, Lipovei și Piața de Gros, Primăria Municipiului Timișoara și…
Ada Hausvater, în top 100 manageri al Revistei Capital
Ada Hausvater, directorul general al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara este în Capital Top 100 Manageri, ediția 2024. Această…
Universitatea de Vest din Timișoara obține acreditarea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic (CITT)
Universitatea de Vest din Timișoara are plăcerea de a anunța obținerea certificatului de acreditare nr. 152/2024, împreună cu ordinul nr.…
Simulare pentru concursul de admitere 2024, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara derulează o simulare a examenului de admitere de anul acesta. Simularea…
Un muncitor de pe șaniterul Pasarelei Gelu a spart conducta de apă. Zona a fost inundată
Un muncitor de pe șantierul Pasarelei Gelu a spart conducta de apă din greșeală și a inundat zona. Locuitorii mai…
Amendă de 30.000 de lei și confiscarea mașinii, pentru că arunca deșeuri și le incendia
Amendă usturătoare pentru un bărbat din Timiș, prins în timp ce arunca deșeuri pe un teren privat. Proprietarul l-a prins…
Urmărire cu focuri de armă pentru prinderea unui șofer fără permis și drogat
Urmărire cu focuri de armă în Caraș-Severin, pentru prinderea unui șofer care nu avea permis de conducere și se afla…
Aterizare de urgență pe Aeroportul Timișoara. Amenințare cu bombă într-un avion decolat din Polonia
Desfășurare impresionantă de forțe la Timișoara, după ce un avion a aterizat de urgență pe aeroportul din oraș, din cauza…
STUDIU. Ce temperatură preferă românii în locuință? Majoritatea, între 22 și 24 de grade
Odată cu accentuarea preocupărilor legate de eficiența energetică și conștientizarea impactului asupra mediului înconjurător, românii își ajustează tot mai mult…
Frauda imobiliară de amploare în Timișoara și alte orașe din țară: Doi suspecți reținuți și arestați preventiv
Două persoane din Medgidia sunt acuzate de polițiști că au înșelat 11 oameni din Timișoara, București, Brașov și Oradea. Procurorii…
Oxigen – Planting Festival 2024 – 15.000 de copaci plantați în 2 zile, în Timiș
Iubitorii de muzică și natură sunt așteptați la Șag în 20 și 21 aprilie la Oxigen Planting Festival. În cele…
Caravana reciclării creative, la Grădinița PP 32 din Timișoara
Statisticile arată că România este pe ultimele locuri în Uniunea Europeană la capitolul reciclare. Educația noilor generații ar putea fi…
Ateliere de siguranță rutieră și de prim-ajutor, pentru iubitorii mersului pe două roți din Caraș-Severin
Un proiect inedit care își propune să promoveze mersul pe bicicletă în rândul tinerilor are loc în această primăvară, la…